Decizia finală a lui Southampton în privința lui Gardoș! Clubul nu a stat pe gânduri și a făcut anunțul

Redactor:
Dan Mirea
Decizia finală a lui Southampton în privința lui Gardoș! Clubul nu a stat pe gânduri și a făcut anunțul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cariera lui Florin Gardoș în Premier League s-a încheiat azi, după ce clubul de care a aparținut, Southampton, l-a declarat liber de contract, nedorind să-i mai prelungească înțelegerea. Cel mai probabil, cariera fundașului central va continua la Craiova, după cum a afirmat Marcel Popescu, pentru ProSport.

Dailyecho.co.uk anunță că „sfinții” l-au declarat liber de contract pe fotbalistul care a costat clubul aproximativ 680.000 de lire la fiecare apariției pe teren. Gardoș nu a mai fost chemat înapoi în Premier League, după ce a strâns doar 18 meciuri, în patru ani, din cauza unor accidentări grave.

Apărătorul central a revenit în România la începutul anului, la CS U Craiova, acolo unde ar putea continua, dacă va ajunge la o înțelegere cu oltenii.

Mesajul lui Florin Gardoș, în legătură cu viitorul său, a fost urmat de completarea lui Marcel Popescu. Conform oficialului Craiovei, cele două părți vor ajunge la un numitor comun în curând: „Florin (n.r. – Gardoș) va rămâne la Craiova, probabil că vom finaliza cu el contractul în această săptămână. Starea lui de sănătate nu i-a permis să joace în finala Cupei României, dar își va reveni. A fost și Nicușor Bancu în aceeași situație, iar acum a ajuns la națională. Așa se va întâmpla și cu Gardoș”, a spus Marcel Popescu, la ProSport Live.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×